Acest roman a fost scris initial sub titlul de “Elinor si Marianne” in 1795, dupa mai multe revizuiri acesta fiind publicat in 1811 ca “Ratiune si simtire”, scriitoarea facand trecerea de la o carte scrisa in stil de scrisoare la o proza analitica. Daca ar fi sa raportam la prezent, acest roman poate fi scris intr-un stil clasic mult prea delicat pentru timpurile noastre, opera infatisand Anglia secolului XIX, unde o poveste de dragoste poate fi pierduta printre interese, egoism, puterea banilor si dezamagiri. Societatea preocupata de avere, framantarea domnisoarelor de a-si gasi un sot si egoismul sunt doar cateva dintre elementele afisate de catre scriitoare intr-o maniera atat realista cat si romantica.
Povestea incepe cu moartea neasteptata a domnului Dashwood care este tatal a trei fete Elinor, Marianne şi Margaret. Acesta isi lasa fiicele si sotia pe drumuri dupa moartea sa, deoarece averea ii corespunde acum pe drept fiului sau din prima casatorie, John. Ramase pe drumuri, fetele si mama lor se muta intr-o casuta daruita de o ruda milostiva. Elinor este cea mai mare dintre surori, fiind cea care pune ratiunea mereu pe primul plan, si actionand intr-un mod responsabil in cele mai multe dintre situatii. Marianne este sora mai mica, romantica, sensibila si plina de vise, fiind cea care pune iubirea mai presus de tot si care se ghideaza dupa sentimente. In final, insa, amandoua vor suferi din dragoste. Elinor se indragosteste de Edward, un tanar care este deja promis alteia, iar Marianne il iubeste pe John, insa acesta nu ii impartaseste iubirea.
